- raţionamént
- s. n. (sil. -ţi-o-), pl. raţionaménte
Dictionar Ortografic al Limbii Române Pentru Elevi. 2013.
raţionamént
Look at other dictionaries:
raţionament — RAŢIONAMÉNT, raţionamente, s.n. Înlănţuire logică de judecăţi, care duce la o concluzie; p.ext. şir de argumente de care se serveşte cineva în judecarea unei chestiuni sau pentru a şi susţine punctul de vedere. [pr.: ţi o ] – Din fr. raisonnement … Dicționar Român
argument — ARGUMÉNT, argumente, s.n. 1. Raţionament, dovadă adusă în sprijinul unei afirmaţii. 2. (mat.) Variabila (variabilă) independentă a unei funcţii. – Din fr. argument, lat. argumentum. Trimis de romac, 13.09.2007. Sursa: DEX 98 ARGUMÉNT s. I. 1.… … Dicționar Român
deducţie — DEDÚCŢIE, deducţii, s.f. Consecinţă, concluzie a unui raţionament. ♢ Prin deducţie = procedeu prin care se ajunge la o concluzie. [var.: deducţiúne s.f.] – Din fr. déduction, lat. deductio, onis. Trimis de dante, 13.07.2004. Sursa: DEX 98 … … Dicționar Român
discursiv — DISCURSÍV, Ă, discursivi, e, adj. 1. Care deduce prin raţionament o idee din alta, care ajunge la o concluzie trecând prin mai multe etape sau operaţii preliminare. 2. (Despre memorie) Care se dispersează, se împrăştie. 3. Care nu se supune unei… … Dicționar Român
silogism — SILOGÍSM, silogisme, s.n. Raţionament deductiv care conţine trei judecăţi legate între ele astfel încât cea de a treia judecată, care reprezintă o concluzie, se deduce din cea dintâi prin intermediul celei de a doua. – Din fr. syllogisme, lat.… … Dicționar Român
absurd — absúrd, ă I. adj. care contrazice gândirea logică, legile naturii, bunul simţ. II. s. n. 1. ceea ce este absurd; absurditate; nonsens. ♢ prin absurd = admiţând un raţionament fals. 2. (fil.) termen care desemnează ruptura totală dintre om şi… … Dicționar Român
apagogic — APAGÓGIC, Ă, apagogici, ce, adj. (În sintagma) Raţionament apagogic = raţionament indirect prin reducere la absurd. – Din fr. apagogique. Trimis de ana zecheru, 13.09.2007. Sursa: DEX 98 apagógic adj. m., pl. apagógici; f. sg. apagógică … Dicționar Român
inducţie — INDÚCŢIE, inducţii, s.f. 1. Formă fundamentală de raţionament, care realizează trecerea de la particular la general. 2. Producere sau influenţare a unui fenomen de către un alt fenomen altfel decât printr o acţiune mecanică nemijlocită. ♢… … Dicționar Român
paralogism — PARALOGÍSM, paralogisme, s.n. Raţionament fals făcut din neştiinţă, fără intenţia de a induce în eroare. – Din fr. paralogisme. Trimis de laurap, 26.11.2002. Sursa: DEX 98 paralogísm s. n., pl. paralogísme Trimis de siveco, 10.08.2004. Sursa:… … Dicționar Român
sofism — SOFÍSM, sofisme, s.n. Silogism sau raţionament corect din punct de vedere formal, dar greşit din punct de vedere al conţinutului (fiind bazat pe un echivoc, pe utilizarea aspectelor neesenţiale ale fenomenelor etc.), adesea folosit pentru a… … Dicționar Român
